cand vine iar duminica si de la fereastra biroului auzi ciripituri…
ti-aduci aminte pentru ce a creat Dumnezeu ziua de odihna… asa ca lasi camera cu razele calde
si-ti iei campii sa bati padurea pe unde ti-or umbla ochii…
mai intai te minunezi de copacii sulita a caror rol in natura inca n-am reusit sa-l inteleg :
ei fie strapung cerul ca sa ne asigure lumina ori il sustin sa nu ne cada peste umeri…
apoi te inblanzesti la delicatetea florilor
ajungem apoi in imparatia zapezii.
Un regat maret cu cuceriri de rasunet… cu lupte si intinderi ce nu s-au mai vazut de la marile imperii… dar care acum se retrage incet incet macinat de verdeata primaverii si de viata ce-i strapunge mantia…
ajungem in ultimele bastioane si ne lasam incantati de maretia a ceea ce-a fost odata…
apoi ne amintim ca-i duminica…
si ca la orice sfarsit de poveste… ne dam pleoapa peste pleoapa si…
si sa nu uit…
La Multi Ani, Dora !!!
.jpg)